BlogFest

Din vorba in vorba, si din gura targului, cele mai rapide chestii pe care le inveti intr-o limba straina sunt injuraturile. Nu?

Si acum, sa ridice mana sus cei care nu au auzit ca maghiara e una din limbile cu injuraturile cele mai viu colorate… Eu asa am auzit.

Eh, a long long time ago, Ovidiu, eroul povestirii noastre de azi, il roaga pe Imre sa il invete o injuratura doua in maghiara, daca tot vine la Cluj, sa poata sa fie si el autonom si independent. Imre al nostru, o bomboana de om, [si are un viiiiiiiin de imi curg toate cele prin gura], se gandeste sa il ajute pe Ovi sa injure daca e cazul. Si ce ii spune?

Auzi, pentru o injuratura de toate zilele, din aia simpla gen ‘ pana mea’ trebuie sa folosesti: Csokolom!

Super tare, super misto, avem bazele unei injuraturi, dar ce se intampla cand trebuie sa ne exprimam un pic mai colorat?!

Pai, o injuratura *puternica*, nici macar nu o pot traduce, [zise Imre al nostru], e ceva de genu: trebuie sa te uiti atent in ochii omului din fata ta, tragi aer in piept, si pe un ton hotarat, ii spui:

Római Katolikus Falinaptár!

Dar, dupa ce ii spui asta, ai grija ca s-ar putea sa iasa cu bataie…

Zis si facut, ajunge Ovidiu al nostru la Cluj, cu invataturile proaspete in minte de la maestru’ si incepe sa le puna in aplicare pe ici pe colo.

Nu mica va va fi mirarea, nefiind vorbitori de limba maghiara, la fel ca mine, cand veti auzi ca eroul nostru nu a reusit sa adune decat priviri “galese” si niste zambete de la cei care il intelegeau, pe cand cei care nu il intelegeau stateau cuminti in banca lor [ca Ovidiu poate fi mai acru ca o muratura daca vrea, da sa nu ii spuneti ca v-am zis... ] si ca sa nu va mai tin mult in suspans, din ce am inteles csokolom nu e altceva decat o formula politicoasa de salut, iar római katolikus falinaptár! nu inseamna nimic altceva decat:

Calendar Romano-Catolic de perete

Data viitoare poate va spun si despre gagica care nu vorbea o boaba de maghiara, si a fost invatata sa “salute” intr-un bar de rockeri cu Kell Fasz! Kell Fasz! si sa dea din mana mai frumos ca Sandy Belle cand isi lua la revedere… *evil*grin*

Related posts

• No related posts.

Vineri noaptea, pe plaja din fata Hotelului Mamaia au rasunat refrenurile reggae care incing de ani de zile cluburile din intreaga lume. Desi s-au adunat mai incet, obositi probabil de multele evenimente de pe litoral, peste 3000 de turisti romani si straini n-au lasat nisipul sa se raceasca si au dansat frenetic pana la finalul showului, in miez de noapte.
(more…)

Descoperim o pendulare permanentă între DA şi NU, între a fi şi a nu fi în toate paginile scrierilor sale. Poate că şi acest aspect dă o definiţie a calităţii actului de creaţie literară – ridicândo la o ars poetica veritabilă. Radu Petrescu caută prin fiecare rând IDEEA, perfecţiunea atât a lumii însăşi, cât şi a întregului său univers: ,,Insist ades pe cuvântul senzaţie. Nu mă contrazic, dar subliniez în felul acesta pregnanţa IDEII, faptul că pentru mine IDEEA (ea singură!), există, că în universul acesta nu e loc pentru altceva care să existe altfel decât ca o ameninţare. Iar IDEEA este un eveniment interior, ceva care se petrece în mine din clipa în care eu am mâncat lumea şi limitele noastre sunt riguros aceleaşi.” (,,Catalogul mişcărilor mele zilnice”).

Una dintre cele mai frumoase metafore din literatura română este legată tot de IDEE şi o găsim tot la radu Petrescu: ,,O carte este o arhitectură de Idei.” (,,Ochianul întors”). Deşi pragmatic în ,,Rămân la ideea mea, că o carte ce depăşeşte 500 de pagini este necesarmente antiartistică” şi ,,Dacă o carte este o lungă respiraţie, atunci fără a cunoaşte pe autori poţi spune dacă sunt asmatici ori au suflet bun, dacă tuşesc ori sunt plini de benignitate” (,,Ochianul întors”), Radu Petrescu ligamentează cartea de viaţă printro frază memorabilă: ,,Simţiri şi gânduri pe care le-am avut şi care acum mi se-ntorc sporite în volum şi culoare. Dar tot ce numim viaţa noastră nu este oare un şir de volume divers colorate? Un şir de cuburi, mai dense ori mai puţin dense, fiecare de altă culoare?” (,,Catalogul mişcărilor mele zilnice”).

Ce este de fapt jurnalul şi ce reprezintă acesta pentru autor? Certitudinea lecturii ne induce spre aprofundarea obiectivă a acestui gen literar, dar incertitudinile lui Radu Petrescu ne OFERĂ cheaia, ne arată crezul pentru care 36 de ani a lucrat zi de zi, cu atâta conştiinciozitate şi pasiune: ,,Jurnalul meu a devenit insuportabil, o vorbăraie fără obiect fiindcă atunci când aş avea ce scrie în el nu pot din cauza cenzurii – iar în rest aproape n-am ce scrie, nu mi se întâmplă nimic” (,,Catalogul mişcărilor mele zilnice”) sau ,,Canalizează publicul spre această absurdă despicare a realităţii în realitatea propriu-zisă, pe de o parte, şi realatarea ei, pe de altă parte. (...) Vertijul, iată sentimentul care defineşte jurnalul ca gen specific” (,,Prizonier al provizoratului”) ori ,,Călinescu dispreţuieşte jurnalul pentru că evenimentele intime, acelea care ar trebui să-i servească de obiect, scapă descrierii. <<Ca să-ţi faci idee despre tonul unei viori trebuie să cânţi cu ea>>. Însă ritmul, tonul existenţei tale ţi-l poţi crea prin selecţionarea şi gruparea faptelor. Asta îi spuneam lui Mircea Horia Simionescu zilele trecute când vorbean despre jurnal – şi adăugam că, dintre toate genurile, jurnalul mi se pare mai purificat de fabulă, de o mai nudă esenţă, cu ritmul mai puţin încărcat de element exterior. Voila.” (,,Catalogul mişcărilor mele zilnice”).

Ce este iubirea în jurnal? Nimic mai mult decât o transpunere (sinceră sau nesinceră) a unor sentimente pentru care nu există scriitor care să nu fi notat zeci de pagini, mii de gânduri, cuvinte şi litere ,,nebune”. R. Petrescu dă dovadă (încă o dată) de verticalitate, în particular, suspiciune pentru sentiment, în general, şi devotement pentru soţia sa, Adela (,,Mereu îmi vine să plâng când ne despărţim: Dacă n-o voi mai revedea? Dar să trec.”). Toate celelalte femei care apar în jurnalele lui nu sunt altceva decât nişte umbre pale; sunt ,,seduse şi abandonate” undeva… acolo… pentru că în una din paginile sale scrie clar că nu contează decât rezultatul dragostei, ,,ce creează”: ,,Sunt femei pentru care tot interesul dragostei stă în exhibarea bărbaţilor. Vulgaritate maximă, demenţă.” şi ,,O femeie nu pierde nerezistând victoriasă unui asediu amoros decât când este într-adevăr iubită. Altminteri unica ei poezie, a prestigiului de fiinţă inaccesibilă, cade, şi interesul fizic păleşte. Femeile n-ar trebui niciodată să se lase atacate. Ar trebui să înţeleagă dintr-o privire că sunt dorite şi să se apropie, total, imediat, sau să refuse absolute şi de la început orice tentativă.” (,,Sinuciderea în Grădina Botanică”).

Exemplificatoare sunt şi următoarele două citate: ,,Pamina = Te iubesc atât de mult încât pentru a-mi câştiga puîin echilibrul şi personalitatea, trebuie să te înşel cu cât mai mulţi, să obosesc, să mă uzez” şi ,,Cunosc acest gen de femeie mult prea tânără, amestec picant dar şi ecoeurant de golănie şi resturi de pudoare. Acest FLUTURE FĂRĂ CAP, FLUTURE DE LAMPĂ” (,,Sinuciderea în Grădina Botanică”).

Am mai scris ce valenţe are jurnalul petrescian, dar aici am aprofundat cu marile teme ale scriitorului pentru că niciodată nu este îndeajuns să credem că ştim totul până nu analizăm complexitatea situaţiilor... până în momentul în care cubul nu a fost întors pe toate feţele.

,,Azi n-am făcut nimic? Într-adevăr, în schimb am răsfoit prin o mulţime de cărţi şi mi-am făcut astfel gimnastica spirituală.”